FINALA NBA: LAKERS-CELTICS 1-2
 Dacă veţi consulta istoria veţi afla că scorul de 0-3 nu a fost surmontat niciodată într-o finală a NBA-ului, iar Boston nu a pierdut niciodată o serie după ce a condus cu scorul de 2-0 fie ea în finală sau în altă rundă a playoffului. Deşi L.A. nu au revenit niciodată de la scorul de 0-2 într-o finală, aceştia au câştigat 14 meciuri consecutive pe teren propriu, incluzând sezonul regulat, iar Kobe Bryant şi-a purtat echipa spre victorie, Lakers impunându-se la final cu scorul de 87-81. Bryant a reuşit să facă cel mai bun meci al său din această finală, marcând 36 puncte (12/20 FGM-A), iar datorită jocului său agresiv, mai ales în primul sfert, acesta a beneficiat de 18 aruncări libere din care a marcat doar 11. Singurul jucător a lui Lakers care a reuşit să se facă remarcat alături de Bryant a fost sarbul Sasha Vujacic, autor a 20p (7/10 FGM-A) 9 dintre acestea marcate din spatele liniei de 3 puncte. Deşi Paul Gasol şi Lamar Odom au fost practic absenţi din ofensiva californienilor, aceştia au făcut un joc defensiv bun, culegând 12 respectiv 9 recuperări, Odom reuşind şi un blocaj. O altă prezenţă productivă de pe banca celor din Los Angeles a fost Jordan Farmar, autor a 4 puncte însă mai importante fiind cele 5 pase decisive cu care a fost lider pentru echipa sa la acest capitol. Liderul marcatorilor pentru Boston a fost fundaşul Ray Allen cu 25 puncte (5/7 3PM-A) şi şi-a ţinut echipa, practic de unul singur, în meci. Deşi Kevin Garnett a reuşit 12 recuperări, acesta a avut mari probleme în ofensivă înscriind doar 6 coşuri din 21 de încercări după ce a ratat primele 8 aruncări, iar Paul Pierce a avut şi mai mari probleme cu 2 reuşite din 14.Căpitanul lui Celtics a mai "reuşit" şi 5 faulturi personale ceea ce l-a ţinut mult timp pe bancă, dându-i ocazia rezervei James Posey să marcheze 9 puncte şi să adune 7 recuperări. Următorul meci se va disputa Joi, 12 iunie, în Staples center din Los Angeles şi va putea fi urmărit pe canalele speciale online.
2008-06-11 / Mihai Inceu, foto:espn.com
|
|