Prefaţa sezonului 2008-2009 - Divizia Southwest (Vest)
New Orleans Hornets : Una din echipele favorite în sezonul precedent la câstigarea marelui titlu, Hornets pornesc în noul sezon fiind mai puternici decât anul trecut, pe lânga valoarea lotului adaugându-se si experienta unui final de sezon nebun. În componenta echipei gasim aceiasi patru oameni pe care s-a bazat antrenorul Byron Scott pâna acum, si anume : Chris Paul, care dupa doar 3 ani petrecuti în NBA pare sa-si fi atins vârful de forma, având medii de 11,6 pd / meci si 21,1 puncte / meci. Liderul echipei va fi si mai experimentat datorita Olimpiadei de la Beijing. Pe lânga el, echipa se mai bazeaza pe Peja Stojakovic, o extrema de forta renumita pentru aruncarile de la 3 puncte, fiind unul dintre cei mai buni la acest capitol in playoff si David West, de multe ori cel mai bun marcator al echipei. Nu trebuie uitat omul mare din New Orleans, Tyson Chandler, care a demonstrat versatilitate sub ambele panouri.
Desi nu a primit niciun jucator în urma draftului, Hornets au transferat o extrema de forta de la Phoenix Suns, si anume pe Sean Marks si o alta extrema de la campioana Boston, pe James Posey.
Record sezon precedent : 56 – 26 ( locul 1 in divizie ) Playoff : Semifinala Conferintei de Vest
Rotatie Posibila
PG - Chris Paul / Mike James SG - Morris Peterson / Devin Brown SF - David West / Rasual Butler / James Posey PF - Peja Stojakovic / Sean Marks / C - Tyson Chandler / Hilton Armstrong / Melvin Ely
San Antonio Spurs : Echipa cea mai titrata din ultimii ani nu mai este vazuta ca fiind principala favorita, nici macar in Vest, datorita unor întariri ale contracandidatelor, dar nu este de dat la o parte, echipa demonstrând in semifinala cu Hornets ca are experienta necesara câstigarii unui nou titlu. În continuare echipa e formata în jurul tripletei Parker – Duncan – Ginobili, la fel ca în ultimii ani. Echipa are sclipiri în atac datorita celor trei, dar si a lui Bruce Bowen, aruncarile acestuia de pe semicerc avânt si un rol demoralizator pentru adversar. Principala arma a Spurs a fost întotdeauna defensiva. Cu un Bruce Bowen considerat cel mai bun aparator pe semicerc si un Tim Duncan sub panou, echipa e bine montata. În ultimele meciuri, din pacate nu a dat dovada de o forma foarte buna, procentajele mici la aruncari si problemele la recuperare ar putea sa îi duca în zona de mijloc a Conferintei.
Din punct de vedere al modificarilor componentei echipei exista schimbari, dar nu printre membrii indispensabili echipei. În urma draftului s-au ales cu un conducator de joc, George Hill, o extrema de forta, Anthony Tolliver ( 2.03 m si 108 kg ) si un alt conducator de joc, ce poate juca pe postul 2-3, Malik Hairston. Acestea, precum si aducerea lui Desmon Farmer de la Seattle Sonics ( Oklahoma City Thunder ) ar putea însemna ca echipa se pregateste de o schimbare de generatii, dar pâna atunci vom vedea ce se întâmpla.
Record sezon precedent : 55 - 27 ( locul 2 in divizie ) Playoff : Finala Conferintei de Vest
Rotatie Posibila
PG - Tony Parker / Jacque Vaughn SG - Michael Finley / Manu Ginobili / Demson Farmer SF - Bruce Bowen / Mat Booner / Ime Udoka PF - Tim Duncan / Kurt Thomas C - Fabricio Oberto / Tim Duncan
Dallas Mavericks : Asemenea celor de la Spurs, Mavericks se afla într-o situatie destul de delicata. Dupa o finala NBA pierduta au urmat doua sezoane în care au fost eliminati din primul tur ( prima data pornind ca mare favorita, iar apoi de pe locul 7 in Vest ). Se pare ca aducerea in sezonul trecut a lui Jason Kidd nu a returnat rezultatele asteptate la timp, dar in urma vacantei de vara poate s-au format mai bine relatiile de joc. Pe lânga Jason Kidd trebuie mentionat si Dirk Nowitzki, cel care a dus greul în toate momentele dificile, de cele mai multe ori cu succes. Relatia acestuia cu Jason Kidd ar putea fi cheia ajungerii din nou în finala NBA. Pentru necunoscatori, Nowitzki e unul din cei mai renumiti aruncatori de la 3 puncte, dar si de la linia de libere. În afara de cei doi, Mavericks au o linie de trei jucatori pe pozitiile 1,2 si 3 jucatori care ii dubleaza excelent pe cei doi lideri. Acestia sunt : Jason Terry, Josh Howard si Jerry Stackhouse. În multe meciuri cel putin unul dintre ei a iesit la rampa, fiind principalul marcator. Singurul post unde Mavericks ar avea probleme este acela de centru, titularul Erick Dampier fiind deseori depasit sub panou. În concluzie, echipa se bazeaza pe cei trei amintiti mai devreme, de dezvoltarea acesora legându-se soarta echipei, dar si pozitia de Centru trebuie acoperita mai bine.
Printre cei adusi în echipa se numara : Antoine Wright ( SG, venit de la New Jersey Nets ), James Singleton ( SF, venit de la L.A. Clippers ), Shawne Williams ( PF, venit de la Indiana Pacers ), Gerald Green ( SG, venit de la Huston Rockets ) si DeSagana Diop ( C, reîntors de la New Jersey Nets ). Printre cei plecati se afla Lue Tyronn, Eddie Jones, Juwan Howard si Malik Allen, jucatori fara o mare importanta în alcatuirea echipei.
Record sezon precedent : 51 - 31 ( locul 4 in divizie ) Playoff : Primul tur al Conferintei de Vest
Posibila rotatie
PG - Jason Kidd / Jason Terry / Jose Barea SG - Jerry Stackhouse / Antoine Wright / Gerald Green SF - Josh Howard / / Brandon Bass / James Singleton PF - Dirk Nowitzki / Shawne Williams / C - Erick Dampier / DeSagana Diop
Houston Rockets : O echipa care permanent se afla in vârful ierarhiei, Rockets nu au reusit înca sa confirme prin rezultate faptul ca are un lot valoros si o echipa legata. De remarcat este ceea ce s-a întâmplat in ultimii doi ani în playoff, când au dat de Utah Jazz de fiecare data si nu au reusit sa treaca mai departe. Din lot fac parte câtiva jucatori foarte experimentati pe postul lor. Primul este Tracy McGrady, liderul echipei, dar care nu reuseste mereu sa duca echipa în spate. Al doilea om important este Yao Ming, uriasul chinez care este cel mai popular jucator din NBA din ultimii ani si care are evolutii bune, dar nu este constant. Ceilalti doi care au dat dovada de maturitate in joc sunt Shane Battier si Rafer Alston. Primul este o extrema care exceleaza la capitolul aparare, anul trecut fiind ales pe locul 3 in topul celor mai buni aparatori din Liga, dupa Kevin Garnett si la doar un punct de Marcus Camby. Cel de-al doilea este conducatorul de joc titular al echipei, care in unele momente a dat dovada de inteligenta în jocul ofensiv, dar aceste momente au fost rare, el dând dovada la fel ca Yao Ming de inconsistenta.
Schimbari au avut loc în echipa, poate cea mai remarcata fiind plecarea centrului Dikembe Mutombo, care dupa multe sezoane în NBA înca a reusit sa joace pe postul de titular si sa aiba statistici de bagat în seama, desi probabil vârsta l-a împiedicat sa joace un meci întreg. O alta miscare importanta a fost aducerea lui Ron Artrest de la Sacramento Kings, un jucator ofensiv exeplar, care ar putea duce greul echipei alaturi de Tracy McGrady. Alti jucatori adusi sunt : extrema Joey Dorsey, ales in Draft, Von Wafer de la Portland Trail Blazers si D.J. Strawberry de la Phoenix Sunt.
Record sezon precedent : 55 - 27 ( locul 3 in divizie, la egalitate cu San Antonio Spurs ) Playoff : Primul tur al Conferintei de Vest
Rotatie posibila
PG - Rafer Alston / Luther Head / Von Wafer SG - Tracy McGrady / Steve Francis / Brent Barry SF - Ron Artrest / Shane Battier / Chuck Hayes PF - Luis Scola / Carl Landry / Joey Dorsey C - Yao Ming / Carl Landry
Memphis Grizzlies : Într-o divizie în care patru echipe au reusit sa se califice în playoff, Grizzlies sunt codasa. Dupa un sezon greu de digerat, fapt care a atras schimbari majore. Plecarea in sezonul trecut a lui Pau Gasol la vice-campioana Lakers nu a lasat postul de pivot liber decât pâna în vara. Acest post a fost ocupat de doi jucatori masivi, fratele lui Pau, Marc Gasol si impresionantul pivot iranian Hamed Haddadi. Odata cu aducerea celor doi, Grizzlies au una din cele mai masive perechi de pivoti din NBA. Alt post care a ramas liber e cel a lui Juan Carlos Navarro, "La Bomba" reîntorcându-se în Spania la echipa care l-a consacrat, Winterthur Barcelona. În lipsa acestuia, postul a fost ocupat de unul din fruntasii Draftului de anul acesta, O.J. Mayo. Acesta formeaza împreuna cu Mike Conley un cuplu de fundasi tineri, de la care se asteapta multe. Acesti noi jucatori se adauga lui Rudy Gay, care la doar 2 sezoane în NBA a ajuns liderul echipei. Daca privim mai aproape echipa, se observa clar intentia de a forma o echipa din tineri, rezultatele lasându-se cel mai probabil asteptate pentru când se va acumula experienta suficienta. Astfel, cei mai importanti jucatori sunt de cel mult 2 sezoane în NBA : Rudy Gay, O.J. Mayo, Marc Gasol, Mike Conley, dar si rezervele care uneori vin de pe banca si reusesc cele mai bune performante : Kyle Lowry, Darrell Arthur si Javaris Crittenton. Ce se va reusi în noul sezon ? Probabil un sezon putin mai bun sau asemanator cu cel precedent, dar în urmatorii câtiva ani performanta aproape sigur va exista.
Record sezon precedent : 22 - 60 ( locul 5 in divizie ) Playoff : -
Rotatie posibila
PG - Mike Conley / Greg Buckner / Kyle Lowry SG - O.J. Mayo / Javaris Crittenton / Marko Jaric SF - Rudy Gay / Darrell Arthur / Quinton Ross PF - Darko Milicic / Hakim Warrick / Antoine Walker C - Marc Gasol / Hamed Haddadi / Darko Milicic
2008-10-30 / Hojda Andrei / nbalive.ro
|
|