NBA Live! Numai Baschet

Rezumat 3 octombrie

Detroit Pistons @ Charlotte Bobcats 

   Meci fără istorie între cele două echipe. Cei de la Pistons au mărşăluit spre un 3-0 in noul sezon. Se pare că absenţele lui Chauncey Billups şi Antonio McDyess nu au contat foarte mult Cel mai bun marcator al celor de la Pistons a fost Richard Hamilton care a marcat 19 puncte alături de 5 pase decisive şi 4 recuperări. El a fost secondat de Rasheed Wallace cu 15 puncte şi 4 recuperări şi Amir Johnson, respectiv Will Bynum cu câte 12 puncte. De la Bobcats s-au remarcat Gerald Wallace cu 15 puncte şi 12 recuperări, respectiv Shannon Brown cu 16 puncte, 4 mingi furate şi 3 pase decisive. De remarcat diferenţa dintre cele două defensive, cea din Detroit fiind mult mai activă. Astfel, Bobcats au marcat doar 26 coşuri din acţiune faţă de cele 42 ale oaspeţilor, dar au avut 35 de aruncări libere faţă de cele 11 ale Pistons. Astfel, Detroit a început foarte bine sezonul, iar dacă Allen Iverson va ajunge In Detroit, şansele unei noi finale NBA sunt mari.

Scor final : 101 - 83

 

Chicago Bulls @ Orlando Magic

  Cei din Orlando nu au avut acest început de sezon prea strălucit, cum a fost cel trecut şi, asemenea campionilor de la Boston, se află la mijlocul clasamentului din Est. În al doilea meci al serii, prezenţa lui Dwight Howard pe teren a fost factorul decisiv, el terminând meciul cu 22 puncte înscrise, 15 recuperări ( din care 8 ofensive ) şi 5 capace. A fost secondat de Rashard Lewis cu 21 puncte si 11 recuperări. Din echipa adversă s-au remarcat Drew Gooden cu 21 puncte şi Andres Nocioni cu 20 puncte şi 7 recuperări. Acesta din urmă a fost si protagonistul finalului de meci, unul care a ţinut fanii celor două echipe cu sufletul la gura. Cu 13 secunde înainte de final, Ben Gordon a ratat o aruncare din acţiune la scorul 94-92 şi astfel s-a făcut 96-92. Cu 4 secunde înainte de final când probabil nu se mai aştepta nimeni la nimic, Andres Nocioni a fost faultat pe o aruncare de 3 puncte, dar nu a reuşit să o înscrie, El a marcat doar o aruncare liberă, dar a recuperat mingea după ultima ratare si a aruncat din nou de 3 puncte, dar a ratat şi meciul s-a încheiat.

Scor final : 93-96

 

Sacramento Kings @ Philadelphia 76ers

   Un nou meci fără istorie, cei din Philadelphia s-au impus lejer în faţa unei echipe ce nu se regăseşte după plecarea liderului, Ron Artrest la Houston Rockets. În urma acestei înfrângeri, Kings ajung pe ultimul loc, alături de cei de la Clippers cu 4 înfrângeri. În schimb, Sixers se păstrează la mijlocul clasamentului in Est. Cei de la Sixers au jucat foarte bine colectiv, 8 jucători marcând cel puţin 10 puncte, liderii fiind Thaddeus Young cu 18 puncte si Lou Williams cu 17 puncte. De la Kings cei mai buni au fost Jason Thompson cu 17 puncte, 6 recuperări şi 5 pase decisive şi Spencer Hawes cu 15 puncte şi 8 recuperări. Spre deosebire de meciul cu Atlanta, cei de la Sixers au reuşit sa îşi păstreze avansul luat la pauză, de 20 puncte. În meciul de la Atlanta au reuşit să piardă după ce au conduc cu 23 puncte. Pentru cei de la Kings nu se poate spune când se va imbunătăţi situaţia, dar cel puţin se va ameliora în următoarea săptămână, următoarele 4 meciuri fiind acasă, iar în următorul ii primesc pe cei de la Memphis Grizzlies.

Scor final : 91 - 125

 

Golden State Warriors @ Memphis Grizzlies

   Se pare că şi cei de la Warriors au unele probleme datorită plecării liderului, dar acestea sunt mult mai mici decât ale celor de la Kings. Meciul acesta a fost câştigat de Grizzlies datorită impreciziei adversarilor lor. Cei de la Golden State au avut o statistică groaznică : 33 din 96 aruncări din acţiune, iar de la 3 puncte au avut 3 din 20. Dacă au avut probleme pe semicerc, sub coş, Andris Biedrins şi-a făcut treaba cum nu se putea mai bine : 16 puncte şi 22 recuperări. De la Warriors, Stephen Jackson a marcat 17 puncte, dar numai 2 din 9 de la 3 puncte, in timp ce Correy Maggette şi Al Harrington au ratat toate cele 9 aruncări de la distanţă efectuate. De la Grizzlies s-a remarcat Marc Gasol, cu 27 puncte  ( 9-11 din acţiune si 9-11 libere ), 16 recuperări şi 3 capace. A fost urmat de Rudy Gay si O.J. Mayo cu 14, respectiv 13 puncte.  Astfel, cei de la Grizzlies încheie o serie de 7 înfrângeri consecutive în faţa celor de la Warriors. Problema celor de la Warriors se pare că nu este valoarea, ci precizia jucătorilor, dar încă e începutul campionatului şi multe se pot întâmpla. 

Scor final : 79 - 90

 

Cleveland Cavaliers @ Dallas Mavericks

                                      În meciul care se anunţa capul de afiş al serii, cei de la Cavaliers au câştigat în principal datorita luptei sub panou, diferenţa recuperărilor fiind de 17 ( 52 -35 pentru Cavs ). Meciul a fost controlat de cele două echipe alternativ, începutul aparţinând celor din Cleveland, apoi Dallas a revenit pentru ca ultimul sfert Cavs să îl câştige clar ( 28 - 15 ). Iniţial Cavs au avut un avans de 15 puncte ( 33 - 18 ) pentru ca scorul să devină egal la 63 în sfertul 3, dar ultimele 15 minute au conturat o victorie lejeră a Cavaliers. Cel mai bun marcator a fost LeBron James cu 29 puncte şi 8 recuperări. Coechipierii săi au reuşit să îşi facă treaba pe posturi, sub coş fiind cel mai evidentă diferenţa. Ben Wallace si Zydrunas Ilgauskas au reuşit 13. respeciv 11 recuperări faţă de cele 35 ale întregii echipe a Mavericks. Ilgauskas a mai reuşit 17 puncte. Mo Williams a făcut de asemenea un meci valoros, cu 14 puncte şi 6 pase decisive. Din echipa adversă doar un jucător a înscris mai mult de 10 puncte, Josh Howard cu 18 puncte, în timp ce Antoine Wright si Gerald Green au înscris ambii 10 puncte. Dirk Nowitzki a făcut un meci mai slab, cu 8 puncte ( 3-11 din acţiune ) şi 6 recuperări, în timp ce Jason Kidd a marcat de 9 ori şi a pasat decisiv de 6 ori, În urma acestui meci, Mavericks au demonstrat că stau în cei doi jucători : Dirk Nowitzki şi Jason Kidd, iar când cei doi au o zi proastă se întâmplă ce s-a întâmplat în acest meci. De asemenea, problemele lor sunt şi sub panou, Erick Dampier si DeSagana Diop nereuşind performanţe bune.

Scor final : 100 - 81       

 

Utah Jazz @ Los Angeles Clippers

   Cei de la Clippers se află într-o poziţie destul de neplăcută, având 3 înfrângeri din tot atâtea meciuri, iar în urma celui de aseară au ajuns la a 4-a înfrângere consecutivă. Meciul nu era neapărat sortit eşecului, cei de la Jazz neavându-l pe Deron Williams, accidentat, iar faţă de ultimul sezon au venit Marcus Camby în apărare si Baron Davis. Dacă despre primul era de aşteptat să fie rezerva lui Chris Kaman, lăsarea pe bancă a lui Davis nu era de aşteptat, deşi acesta a lipsit în ultimele două meciuri Dar acest lucru nu l-a oprit, el reuşind 14 puncte şi 9 pase decisive. De la Clippers, Chris Kaman a marcat 19 puncte şi 10 recuperări, iar Al Thornton a avut 11 puncte şi 7 recuperări. În schimb, de la Jazz cel mai bun a fost Paul Millsap cu 24 puncte şi 9 recuperări. A fost urmat de Andrei Kirilenko cu 15 puncte şi 11 recuperări şi Mehmet Okur cu 16 puncte. Carlos Boozer a marcat 13 puncte si 8 recuperări. Diferenţa s-a făcut în sfertul 4 pe care Jazz l-au câştigat la o diferenţă de 11 puncte. Un alt fapt interesant este egalitatea la aruncările din acţiune, ambele echipe reuşind 62 puncte astfel, dar Jazz au marcat şi 25 libere faţă de cele 9 ale Clippers. Problema celor de la Jazz cu absenţa lui Williams nu e atât de gravă cum pare la prima vedere. El va reveni în cursul săptamânii următoare, când Jazz, care sunt la 3-0 in noul sezon au mari şanse să ajungă la 7-0 sau chiar mai bine. Următoarele meciuri sunt împotriva Portland Trail Blazers, Oklahoma City Thunder, NY Knicks, Philadelphia 76ers, Washington Wizards şi Charlotte Bobcats. Se pare că programul acestei luni e destul de lejer pentru Jazz, care întâlnesc doar pe Suns şi Spurs dintre favoritele la titlu.

Scor final : 89 - 73

2008-11-04 / Andrei Hojda ; foto : nba.com

Rezultate

Hornets @ Wizards 0 - 0
Grizzlies @ Pacers 0 - 0
Knicks @ Celtics 0 - 0
Suns @ Nuggets 0 - 0
Jazz @ Bulls 0 - 0
Kings @ Rockets 0 - 0

Meciuri